Sunday, May 9, 2021

Puiu Manu - Un maestru al literaturii desenate


Muzeul Național al Literaturii Române, Sălile „Al. Oprea” și „Al. Condeescu” Calea Griviței 64-66 

În perioada 10 mai – 4 iunie 2021, Muzeul Național al Literaturii Române invită publicul la expoziția Puiu Manu. Un maestru al literaturii desenate, care reunește o selecţie din lucrările cele mai reprezentative ale artistului: ilustraţii de carte, planşe de benzi desenate, afişe, pictură de şevalet. 

„Născut în 14 septembrie 1928, Puiu Manu a publicat mii de planşe de benzi desenate, a ilustrat peste o sută de cărţi şi a semnat aproape 100 de afişe. În îndelungata sa carieră artistică, de aproape 70 de ani, a colaborat cu unii dintre cei mai însemnaţi scriitori ai literaturii române pentru copii şi tineret: Radu Tudoran, Mircea Sântimbreanu, Ovidiu Zotta, Octav Pancu-Iaşi, Iuliu Raţiu, Tudor Muşatescu, Vasile Mănuceanu, Radu Theodoru, Chiril Tricolici, Mihaela Monoranu, Viniciu Gafiţa, George Anania etc. A adaptat în benzi desenate lucrări literare ale unor clasici ai literaturii universale precum Homer, H. G. Wells, Charles Dickens, fraţii Grimm, Ion Creangă, iar în prezent lucrează la un roman grafic după Jules Verne. Cel mai nou volum ilustrat de Puiu Manu este Ferdinand I – Regele cel loial al României de Adrian Cioroianu şi Andrei Radu (2020).” –  Dodo Niţă 

Vizitarea expoziției se face pe bază de programare la nr. de tel. 0762.671.698. Interval orar de vizitare: 10.00 – 18.00

Monday, April 4, 2016

Lansare: Trei luni de vacanta in trecut


Publicată inițial în revista Universul Copiilor în 1990, povestea "Trei luni de vacanță în trecut" vede acum pentru prima dată lumina tiparului sub forma unui album. Cu această ocazie, editura Lex Comics lansează Colecția Clasic Comics prin care își propune să readucă în atenția cititorilor de bandă desenată și alte povești minunate pierdute în negura timpului. 
  
Această aventură SF în benzi desenate este scrisă de Constantin Diaconu și desenată cu măiestrie de Puiu Manu, unul dintre cei mai îndrăgiți desenatori români și poate, cel mai activ! Și acum, la vârsta de 88 de ani continuă să facă ce i-a plăcut dintotdeauna: să deseneze! 

Un împătimit al benzii desenate, istoricul Adrian Cioroianu descrie cel mai bine acțiunea din "Trei luni de vacanță în trecut" în încheierea albumului: "Povestea din aceste pagini are toate ingredientele de succes ale genului: un savant rău-intenționat, un robot, o echipă curajoasă care trece prin nenumărate aventuri și răsturnări de situație... Ea mai are, totodată, un cadru de acțiune spectaculos: o călătorie în timp spre trecut, spre epoca de copilărie a umanității - ocazie pentru a ni se sugera ceva ce nu știam despre continentul dispărut Atlantida... și despre faraonii din Egipt! Ca în fiecare album semnat Puiu Manu, tușa maestrului este inconfundabilă, iar paginile curg grăbite prin fața ochilor, indiferent de vârsta celui care citește." 
  
Albumul va fi lansat vineri 15 aprilie ora 19:00 la librăria Anthony Frost din București (Calea Victoriei nr. 45, lângă Biserica Kretzulescu). Nu ratați această ocazie pentru a luă autograf de la maestrul Puiu Manu! Începând cu această dată, albumul va fi disponibil și la Inmedio, Cărturești și Librarium sau poate fi comandat direct de la editură aici: www.lexshop.ro 
  

Din iunie 2015, editura Lex Comics publică în limba română benzi desenate Marvel: Deadpool, IronMan, Thor și mai nou SpiderMan și Daredevil iar acesta e doar primul album de un autor român, editura având deja în plan noi proiecte de benzi desenate autohtone. 

Tuesday, March 29, 2016

Trei luni de vacanta in trecut

Lex Comics anunta albumul "Trei luni de vacanta in trecut" benzi desenate de Puiu Manu si scenariu C.Diaconu, publicate initial sub forma de serial cu mai bine de 20 de ani in urma in revista Cutezatorii. Prin acest album Lex Comics lanseaza colectia Clasic Comics. Albumul va fi disponibil incepand cu 15 aprilie la Inmedio, Carturesti si Librarium. Se pregateste si un eveniment de lansare, mai multe detalii in curand. Stati cu ochii pe pagina de facebook Lex Comics.

Sunday, May 24, 2015

Balada eroica


In 1974 aceasta poveste aparea serializata in revista Cutezatorii iar acum toate paginile au fost cuprinse intr-un mic album de colectie. Doritorii il pot comanda la adresa: bdargonaut arond yahoo.com

Thursday, November 13, 2014

Ice Comic Con

Sambata si duminica, domnul Puiu Manu va fi unul din cei 6 artisti romani invitati pe Aleea Artistilor la Ice Comic Con. Nu va sfiiti sa ii faceti o vizita si sa ii cereti o dedicatie pe unul din albumele sale de banda desenata!

Sunday, October 26, 2014

In lucru

La Salonul de Benzi Desenate de la Constanta din octombrie au fost expuse si cateva planse din proiectul la care lucreaza acum domnul Puiu Manu. Mai multe detalii la momentul potrivit.

Thursday, June 12, 2014

Maestrul Puiu Manu la Craiova


Il puteti urmari pe domnul Puiu Manu intr-un reportaj realizat cu ocazia expozitiei retrospective de la Craiova: [aici]

Thursday, May 29, 2014

Istoria in imagini la Craiova

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează vineri, 30 mai, începând cu ora 17, în cadrul „Zilelor Municipiului Craiova” ediţia a XVIII-a, vernisajul expoziţiei „Istoria în imagini” a artistului plastic Puiu Manu.
Cu această ocazie va fi organizat un colocviu tematic, despre banda desenată ca artă în general şi despre geneza operei artistice a maestrului Puiu Manu în special, colocviu susţinut de profesorii Adrian Cioroianu, Ion Manolescu, Marius Leştaru, Paul Laffont şi criticul de bandă desenată Dodo Niţă.

 La vârsta de 86 de ani maestrul Puiu Manu este cel mai longeviv şi cel mai prolific artist BD din România, cu sute de benzi desenate publicate în majoritatea revistelor pentru copii de la noi, vreme de aproape 60 de ani. A semnat desenele la 11 albume BD.  În 2010 a primit trofeul  „Sandu Florea” pentru întreaga carieră artistică, iar în 2014 diploma „Amicus Maior” a Facultăţii de Istorie. 
mai multe detalii: [aici]

Tuesday, May 13, 2014

Comic Con

Multumim tuturor care ati vizitat standul domnului Puiu Manu la Comic Con 2014

Monday, May 5, 2014

East European Comic Con 2014

Si anul acesta domnul Puiu Manu va fi prezent pe Aleea Artistilor de la East European Comic Con. Veti gasi aici cele mai noi publicatii ale sale.

Monday, February 24, 2014

De la Toate pânzele sus, la un Haiduc de București

Facultatea de Istorie vă invită într-o călătorie în istoria benzii desenate alături de Maestrul Puiu Manu. Expozitia va putea fi vizitată începând din data de 24 februarie până la 3 martie 2014, în spațiul expozițional situat pe Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 5, între orele 10-18. La data de 27 februarie vernisajul va fi precedat de colocviul Istoria în Imagini, dedicat evoluției benzii desenate românești. Amfitrionul evenimentului va fi Decanul Facultății de Istorie, Prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, avându-i ca invitați pe Maestrul Puiu Manu alături de domnul Dodo Nita, unul dintre puținii istorici români ai fenomenului BD și scenaristul de benzi desenate, lec. univ. dr. Marius Leștaru. Organizatorii evenimentului vă pregătesc și un invitat surpriză, un adevarat Maestru care a încântat o generație întreaga prin filmul Toate panzele sus!

Expoziția Istoria în imagini, Ioniță Tunsu, Un haiduc de Bucuresti își propune să aducă în prim-plan o nouă capodoperă a desenatorului Puiu Manu, reliefând o istorie mai puțin cunoscută a capitalei, iar vizitatorii vor putea redescoperi și momentele preferate din David Coperfiled, Dim Dunăreanul și Toate pânzele sus ! Evenimentul se adresează iubitorilor de benzi desenate indiferent de vârstă, care nu au uitat să se bucure de frumusețea unei cărți scrise prin imagini.

Colocviu: joi, 27 februarie ora 16:00
Vernisaj: joi, 27 februarie ora 18:00

Amfitrion:
Prof.univ.dr. Adrian Cioroianu

Invitați
Maestrul Puiu Manu
Istoricul Dodo Niță
Lec. univ.dr. Marius Lestaru
Adnana si Anton Lupan.

Organizatori:
Ana Petrovici-Popescu
Alexandru Groza